agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-14 | |
Prietene , e iarasi toamna afara
si printre atatea umbre nu ti-e bine, eu ma-nfior si plang in prag de seara cand ma gandesc prietene la tine... * Îți scriu, în anotimpul trezirilor miraculoase, scrisoare către nimeni, pe reversul ei. Oriunde ai fi, din cioburi de iubire tu picură eternul deasupra noastră și noaptea răspândește vraja farmecelor făcute la răspântie de drumuri. Pe un cântec străvechi îți scriu memorii din când în când, un dangăt de clopot se aude și-mi șoptești: e timpul rugăciunii în casa părăsită eu nu mai știu ce cred și nu mai cred ce știu dar tu... Eu m-am introvertit pe credința unei științe a suferinței tridimensionale, am divorțat de idealuri iar decorul l-am ilustrat cu șansa învinsului ...și bâjbâia prin intuneric ca la o chemare ascunsă, te retrăiesc tristețe și neputință, colorez cu nuanțe agonice universul dintre mine și tine… plânge pădurea… toamna e aproape. Mi s-a zădărnicit lumina într-o metaforă pură și am întinat sentimentul... credeam ca ești dar nici nu mi-am dat seama că retrăiam o viață-n lipsa ta... Ce pot sa spun?! Ma inspaimant la gandul caderii, * Glasuri aleargă, se încrucișează, se întâlnesc vedenii, poate umblă și ne ating în treacăt doruri și porniri necheltuite încă își caută un adăpost, toate firele nevăzute ce ne leagă vibrează la trecerea poetului… O rază de lumină șerpuiește fiorul albastru, amurguri vechi îmi plâng sufletul ca pe o poveste, pe aceleași crengi ce le frământă vântul. si ai grija iubite! de vreo intrebare sa nu te impiedici, sa nu cazi... * Bâjbâi prin întunericul des și orb, strigătul nu te mai ajunge; dincolo de o anumită poezie a cuvintelor, ele vor să transmită mai mult decât sunt în stare să spun. Percep consistența aerului și a luminii, decupaje concentrate de reacții și percepții și tot mâinele va fi un ieri. ...Lasă-mă să mor, odată cu frunzele căci fecunditatea morții îmi va dărui primăveri nesperate! * Trăiește fiecare zi de parcă ar fi ultima. Gândul nu moare și barierele sufletului se vor deschide spre cele mai clare ceruri care s-au pictat, senzație de cenușiu și repetabile descoperiri de sine într-o lume monotonă, fără culoare. Lumina se naște, trăiește și moare Durerea învie, se-nalță și doare Iubirea plutește, se scufundă-n uitare Oamenii mint … * Ceață deasupra cetății gândurilor noastre, întunericul zboară spre lumea-i deschisă, mersul grăbit al zilei îl voi ocroti cu gândul trupului meu. Îmi pierdusem vorbele și gesturile pe drumul egal al fiecărei zile... să ne luăm de mână…acum…de mână mergem spre soare, viața are un sens fără nume . Te chem! te chem... Ecoul chemării se sparge. Fără să pot fi oprită * Nu mă las învins, lupt chiar dacă știu că nu câștig și am atâta nevoie de dragoste! Viața e irepetabilă în zâmbetul clipei următoare… a venit toamna anotimpul împlinirilor… și pomii sunt goi… speranțe năruite... Oare nu este nimeni în stare în locul tăcerii să dăruiască dragoste? Te plăsmuiesc din cuvinte așezate pe buza răsăritului de soare... …Secunda convertindu-se în ani… Să fim! în organicitatea clipei să strigăm că am găsit reversul durerii; Mă refugiez în tine și dacă prin impietatea gândului te rănesc nu mă izgoni și tu, ci plângi * Pe marginea razei târzii lumea lucrurilor se năruie în încremenire odată cu ea, doar trupul îți devine tot mai floare fără spini. Încerc să-ți mângâi adâncul cu creștetul inimii... cumplit e golul singurătății . Să plec, dar unde? Să plec pur și simplu… * Distanța înalță munți, sorbindu-ți cuvintele din culoarea ochilor. Ai uitat de sărutul palmelor noastre... te plimbi prin cimitire cu crucile răsturnate, bisericile și-au pus catarg semnul nașterii tale. Arc de triumf voi înălța în tine sprijinit de umărul meu și-al cerului. Totul îmi este interzis, visul, amarul, tăcerea ca o taină a nimicului… * Privește cerul în amurguri de verdeață: e vremea visurilor, să te desprinzi de tine, vibrând în amintirea nepotolită de dorințe; cântec de mai, cireșii sunt în floare... În orologii, timpul se adună nesocotit de gânduri arse de spovedanii: târziu nu-i niciodată! Aș vrea să știu O rugă a-mplinirii Să-i spun iubirii - șoaptă Iar tu să-mi fii - cuvânt. * Vreau să-mi aduc aminte cum pânza cerului albastru ți-o-nfășuram pe umeri și îmi vâsleai prin suflet în faptul dimineții... De multă vreme în sufletu-mi negru te așezam icoană în falduri îmbrăcată și din potir de toamnă cu gustul de gutuie ne impărtășim… cu vorbe în nopțile tăcerii, să înalțe doruri sfinte pe cerul dintre noi...! . Într-o lume de vis Abisuri găsesc Strâmtori de-absolut Într-un suflet firesc. * A venit acum oare acel tainic ceas pe care l-am trăit cu fața mea murdară? Printre-atâtea clipe, la vremea pârgului de toamnă, te regăsesc în parfumul fructelor coapte la umbra nopților, ca după ploaie. Mi te arunci sfios în zborul cerului deschis și îți culeg sărutul și... am tăcut prelung. Să mai întorc o filă... Un tablou cenusiu, Si cerul opac Miroase a rani Ascunse in ploi Simfonia-n apus, Imi sopteste tarziu Efemer si umil, Plecarea din noi... * Nu simți îmbrățișarea noastră proiectată pe buze? A învelit-o întunericul și umbra copacului însingurat de prieteni își caută inima într-o duminică a sinelui, cu brațele foșnind a frunze. E atât de simplu încât totul e de neînțeles și mă mir cum mai trec anotimpurile… Se aude vânt de toamnă. - Eu vorbeam de nostalgie... Ai cunoscut-o? - ... Da, păsările! Ele ascund mereu ceva din înalțimi. - Nu, nu îți vorbeam de păsări! - Mi-ai aruncat o provocare... - Oricum nu mai contează. * Ba contează! Veacurile se vor îmbrăca în mantii albe și se vor scurge, purtând pe brațe lumina…lumina… și din treaptă în treaptă prizonerii acestei lumi poartă cerul ușă deschisă de-a pururi te-ntreb...si stiu ca plangi mereu vazand cum chiar in urma ta, cad pleoape-stinse-n maini de zeu stiind atunci cand vei pleca plecata-n noi voi fi si eu! * Se topesc anotimpurile în noi și va rămâne doar primăvara pe pleoapele de soare; în somn, în numele zborului te declar pe veșnicie pământ mușcat de rodul toamnei. Mi-e dor de tine! Un joc efemer,de noroc si tradare, Sa jucam,dragul meu,aceeasi ispita Intr-o seara de doliu,cernita-n plecare, Sa jucam azi, la carti,iubirea traita! * Da, astăzi vom dansa cu amintirile și ne vom simți plini, ne vom scufunda în lacul dragostei chiar dacă e până la genunchi și vom deschide ferestre spre răsărit. Îți voi răstigni melancolia, dar îți spun: nimic nu se face fără dragoste, nu păstra pentru tine singura taină a inimii tale, prietena mea! spune-mi mie, numai mie, în taină. Zâmbetul tău abia schițat îl voi pune în balanța toamnei mele. Să nu-mi scrii pe adresa de mai sus, nu există decât luând totul ca pe un joc, bucuriile sufletelor nu pot fi exprimate niciodată pe cât am vrea . Te pătrunde uimirea și simți că trăiești. Zbor înapoi cu aripile închise Într-o prăpastie a așteptării Morții de apoi, Vieții de acum! * Frântura gândului îți încolțește mintea... E noaptea deznădejdii, murim spre a renaște, nu te lua după destin! E timpul să răscolești pământul, sămânța care-ai pus la rădăcini de veacuri. La primul ceas al nopții îmi place să te aud cântând, iar serile se vor repeta. Timpul ispitei nu va mai fi. Îngălbenite poze într-un album uitat De suflet și de gânduri Aduc trecut și sentiment plecat, În temnițe de-amurguri. * Și… ți-am privit în suflet ca vorba s-o dezleg; să-mi fi clădit statuie oare fără trup? Pustiu e gândul, iar pașii mei țărână... În podul palmei eu te pictez mireasă și... Nu uita de-a pururi: nimic ne e exterior nouă, poate doar sufletul . Iubirea e eternă... de milenii este scrisă în liniile palmelor noastre. Este aceeași si mereu alta în fiecare suflet care își înalță aripile către soare într-un vers, într-un gând, într-un sărut al luminii. Eu sunt un trandafir din Saron, un crin din văi. Ca un crin în mijlocul spinilor, așa este iubita mea între fete. Ca un măr între copacii pădurii, așa este preaiubitul meu între tineri. Cu așa drag stau la umbra lui, și rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele. El m-a dus în casa de ospăț, și dragostea era steagul fluturat peste mine. Întăriți-mă cu turte de struguri, înviorați-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragostea lui. Să-și pună mâna stângă sub capul meu, și să mă îmbrățișeze cu dreapta lui! Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele și cerboaicele de pe câmp: nu stârniți, nu treziți dragostea, până nu vine ea! Aud glasul preaiubitului meu! Iată-l că vine, sărind peste munți, săltând pe dealuri. Preaiubitul meu seamănă cu o căprioară, sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, privește printre zăbrele. Preaiubitul meu vorbește și-mi zice: Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso! Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia, și s-a dus. Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării, și se aude glasul turturicii în câmpiile noastre. Se pârguiesc roadele în smochin, și viile înflorite își răspândesc mirosul. Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso. Porumbiță din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi fața ta, și fă-mă să-ți aud glasul! Căci glasul tău este dulce, și fața ta plăcută. Prindeți-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile; căci viile noastre sunt în floare. Preaiubitul meu este al meu, și eu sunt a lui; el își paște turma între crini. Până la răcoarea zilei, și până la lungirea umbrelor, întoarce-te!… Iubitule, sari ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munții ce ne despart. ( Cântarea Cântărilor ) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate